Florile care nu dau gres la priveghi sau inmormantare
Desi nu este deloc placut si ne incearca sentimente de tristete atunci cand trebuie sa participam la un priveghi sau la o inmormantare, astfel de evenimente fac parte din viata. Indiferent de cat de apropiati am fost de persoana decedata sau de familia indoliata, atunci cand urmeaza sa luam parte la un priveghi sau la o inmormantare este important sa ne aratam respectul si aprecierea fata de persoana care nu se mai afla printre noi si fata de familia indurerata de pierderea respectiva.
Florile la inmormantare – o traditie respectata in continuare
Una dintre cele mai elegante si in acelasi timp cele mai simple abordari o reprezinta florile. Insa trebuie spus ca situatia si diferitele traditii referitoare la priveghi sau la inmormantare cer respectarea anumitor reguli nescrise atunci cand vine vorba de a duce flori intr-un astfel de moment. In consecinta este bine sa stim care sunt acele flori care nu dau gres atunci cand urmeaza sa luam parte la un priveghi sau la o inmormantare.
Chiar daca florile sunt prezente la majoritatea evenimentelor importante din viata, precum nasterea, botezul, cununia civila sau cununia religioasa, trebuie spus ca alegerea unor flori pentru un moment precum inmormantarea are alte semnificatii. Desi florile simbolizeaza viata, atunci cand sunt aduse pentru o persoana decedata acest lucru arata respectul la adresa defunctului. In cazul unei persoane de sex feminin florile inseamna aprecierea si in aceasta ultima ipostaza a cursului vietii, pe cand in cazul persoanelor necasatorite florile semnifica de multe ori si postura de viitor mire sau viitoare mireasa pe care defunctul nu le-a experimentat de-a lungul vietii.
Care sunt florile potrivite pentru priveghi sau inmormantare?
Cu toate ca atunci cand vine vorba despre alegerea unor flori pentru a fi duse la un priveghi sau la inmormantare alegerea este una personala, trebuie spus ca exista anumite reguli si bune practici care se respecta cel mai adesea in cazul unor astfel de evenimente. Oferta de flori este foarte diversificata, insa exista anumite specii de flori care sunt potrivite pentru o situatie de acest gen. Dintre acestea putem aminti garoafele, crini, calele, crizantemele sau trandafirii.
Conform traditiei garoafele sunt considerate florile mortii. Pe de alta parte garofele sunt disponibile intr-o foarte mare varietate de culori si sunt foarte accesibile ca si pret. Crinii sunt alte flori foarte potrivite pentru o inmormantare prin prisma faptului ca sunt considerate ca reflectand puritatea sufletului. In momentul in care alegi sa duci crini in memoria unei persoane care a decedat arati cat de mult a contat persoana respectiva pentru tine. Alte flori care au o semnificatie in sfera funebrului sunt crizantemele. Aceste flori transmit sentimente de tristete, de durere si chiar de jale, sentimente care descriu cel mai bine o inmormantare. Chiar si trandafirii pot fi oricand flori potrivite pentru un moment funebru, insa este important sa avem grija la culoarea trandafirilor.
Tine cont de aceste sugestii atunci cand urmeaza sa participi la un moment funerar si ai nevoie sa alegi florile potrivite pentru o astfel de situatie.